duminică, 29 iulie 2012

ARC-170 Fighter - Revell

Seria Star Wars este bine reprezentata de catre firma Revell care pe langa kiturile clasice, pentru cei pasionati de seria de filme ale marelui regizor George  Lucas, a scos o intreaga serie de "kituri usoare" care sa umple vitrinele celor care doresc sa le aiba in colectie fara a fi cine stie ce mari modelisti si fara a fi nevoie sa devina. Tot din categoria Easy Kit, ca si Darth Vader's Tie Fighter , Milenium Falcon si X-wing Fighter, este si ARC-100 Fighter kitul fiind unul simplu si care nu necesita lipici si nici vopsele.
Kitul are piesele prevopsite se afla pe patru rame din plastic alb si o rama din plastic transparent cu geamul cockpitului.

 Kitul fiind unul simplu si instructiunile de montaj sunt simple, dar suficient de calre chiar si pentru un incepator.
 Kitul a suferit mai multe spalari cu vopsea de ulei neagra diluata cu neofalina (benzina de brichete). Pentru zonele deja vopsite cu negru am facut spalarea cu unul dintre lichidele special concepute de cei de la Vallejo, respectiv "Wash black shade". In felul asta am scos in evidenta atat panourile cat si restul detaliilor aflate pe nava de lupta. Pentru siguranta am lipit piesele intre ele cu Contacta Profesional de la Revell. La final am lacuit nava cu lac semilucios, acrilic, de la Vallejo.




Cuirasatul Bismarck produs de Amati - Numerele 61-70

Piesele fotodecupate in placa din alama aflata alaturi de revista cu numarul 70 continua seria de piese dedicate arboradei. O sarma din alama cu diametrul de 0,5 , doua bucati de sarma ce vor deveni oarece aerisiri si o piesa din rasina sunt piesele venite odata cu revista.

Prins in alt proiect n-am lucrat nici ceea ce a pus la dispozitie Hachette in numarul 69.  Acest numar vine cu piese dedicate arboradei. Pe langa placuta din alama fotodecupata, in pachet se mai afla doua baghete rotunde de diametre diferite si o teava din cupru.
Au trecut 68 de saptamani de la aparitia primului numar si ne aflam la numarul 68, numar care contine pe langa placuta de alama cu fotodecupaje si trei piese din rasina. Calitatea proasta a celor trei piese din rasina se poate vedea cu usurinta. Cele doua jumatati ale matritei sunt decalate rezultand piese asimetrice. Nashpa! 
Numnarul 67 aduce cu el piese din stiren asezate pe o rama, mai putin doua dintre ele care sunt separat prinse in ambalaj. Pentru lipirea celor doua jumatati si a partii frontale am folosit "Contacta" de la Revell. Are avantajul ca daca lufturile sunt mai mari umple in mare parte spatiile goale. Dupa lipire, la un minim consult am constatat ca va trebui sa folosec chit la imbinarea cu piesa frontala. Pentru asta am folosit "Plasto" tot de la Revell. Dupa uscarea chitului a urmat slefuirea cu hartie abraziva cu granulatie mica. Dupa slefuire s-a pierdut textura un pic rugoasa existenta in original pe piesa, textura ce trebuie refacuta pentru ca diferenta intre ea si suprafata devenita lucioasa se va vedea urat la vopsire. Pentru a reface aspectul usor rugos al ansamblului am folosit diluant nitro si o pensula cu perii tari si taiati drept. Am aplicat diluantul pe piesa, diluantul a imnuiat superficial plasticul si cu pensula, tamponand cu varful perilor, am refacut textura astfel incat sa semene cu cea originala.  Am folosit Plaso tocmai pentru ca se comporta la fel ca si stirenul in contact cu nitro (se inmoaie) spre deosebire de alte tipuri de chituri (rasina sau acrilice) care vor ramane dure si nu pot fi texturate prin metoda simpla mai sus mentionata.

Desi am achizionoat numerele in fiecare sambata direct de la Imedio ca sa nu mai caut prin chioscuri pe unde  nu prea mai sunt aduse, n-am apucat sa mai lucrez din lipsa de timp. Seria de fotodecupaje an-a incetat acestea venind si in numarul 64 si in numarul 65. In numarul 66, pe langa o mica placuta cu doua piese fotodecupate, mai exista doua sarme din alama pentru confectionarea unor scurgeri cat si o punguta cu mici belciuge din cupru.
Chioscurile din zona mea au oarece probleme cu achizitionarea revistei asa ca am cumparat numarul 63 de la Imedio Orhideea.  "Prins" cu alta lucrare de sfarsit de saptamana (Campul de lupta) n-am lucrat nimic lagat de Bismarck. Fotodecupajul din acest numar are o multime de piese ce trebuiesc montate impreuna formand un impresionant ansamblu. Felicitari tuturor celor care, incepatori fiind, au finalizat cu brio ansamblul. 

Cu numarul 62 reincepe seria de fotodecupaje. In acest numar placa fotodecupata contine piesele pentru peretii suprastructurior. Dupa profilarea placii mi-a ramas un mic luft in partea din fata, luft pe care va trebui sa-l umplu cu ceva balsa sau placaj subtire. Exista si varianta scurtarii peretilor laterali sau a indoirii acestora peste piesa din spate. Inca nu m-am decis in ce fel voi rezolva problema.

Numarul 61 continua cu cu alte doua bucati de punte ce vin montate pe suprastructuri. Puntea este frumos gravata cu laser in furnir de 0,7 mm. Piesele par destul de fragile si se pot rupe destul de usor la manipulare. Se pot repara destul de usor prin lipirea cu aracet doar ca va trebui facuta o intaritura pe spate. O bucata de hartie poate tine loc de intaritura fara nici o problema. Dupa lipire se slefuieste suprafata cu hartie abraziva, se freaca cu lemn de brad si se da cu ulei de in. Reparatia aproape ca nu se va vedea. Ca lucrare sunt un pic in urma dar si aceste punti vor fi lucrate ca si cea de la numarul precedent. Va urma o perioada un pic mai relaxanta pentru mine la finele saptamanilor ce vor urma asa ca usor, usor voi ajunge cu lucarea la zi.

joi, 7 iunie 2012

Darth Vader's Tie Fighter - Revell

Kitul face parte din seria Star Wars fiind un Easy Kit, adica are piesele vopsite si teoretic nu trebuie lipici, piesele fixandu-se intre ele prin simpla apasare in zona pinilor de prindere. 
Kitul reprezinta nava de lupta a lui Vader la scara 1:121 (ciudata scara, dar este inscriptionata pe ambalaj)  si este catalogat ca fiind de gradul 2 de dificultate.
Am mai prezentat din aceiasi serie: Milenium falcon si X-wing fighter .

Instructiunile de montaj sunt simple si clare.

Gradul 2 de dificultate spune despre kit ca are putine piese. Toate piesele sunt injectate din plastic care are culoarea machetei finale si sunt pe trei rame. Pe doua dintre rame se afla piesele mari, cate doua pe fiecare rama.  


"Ala de respira greu" se afla pe cea de-a treia rama impreuna cu restul detaliilor.

 Exista si o rama cu transparente pe care se afla cele doua geamuri ale navei, respectiv cel frontal si cel de la trapa de acces in nava.


Lucrarea este o "lucrare de dupa-amiaza". Poate fi lasata asa cum este livrata de catre producator si este gata in maxim o ora, poate fi revopsita si atunci dureaza mai mult caci vopseaua trebuie sa se si usuce, dar eu am optat doar la cateva spalari cu negru si gri deschis, spalari facute cu zemurile fabricate special in acest scop de catre Vallejo.

luni, 4 iunie 2012

Campul de lupta

Plansa a fost facuta pentru a servi de postament intr-o diorama de lupta la scara 1:72. Dimensiunile sunt 60x60 cm si a fost o tema de sfarsit de saptamana sau weekend cum se mai spune pe la noi prin romanica. Am inceput lucrarea sambata la ora 11 la sediul "Viking art & hobby shop" impreuna cu Alexandru Dumitrescu si am continuat acasa. Duminica seara lucrarea era gata.
Suportul de baza a fost polistirenul expandat, patru straturi de cate 10 mm grosime fiecare peste care s-a vopsit cu vopsea tempera neagra. Pentru realizarea gaurilor si pentru finisarea santului am folosit letconul.

 Dupa ce s-a uscat vopseaua Alexandru a inceput sa "planteze" iarba artificiala folosind un pistol special conceput pentru asta si achizitionat cu ceva ani in urma de la Marius Aureliu (minitechnik.ro). In timp ce Alexandru se ocupa de gradinarit, am inceput realizarea podului.

 Pe la ora 16 ne-am raspandit fiecare pe la casile lui, eu si cu diorama in portbagaj. A urmat cautarea printre acareturi a matritelor pentru buturugi. Am gasit una cu 4 cuiburi si am inceput sa torn piesele. Pentru ca nu aveam decat 4 modele de buturugi a trebuit sa le vopsesc diferit si sa le plantez in asa fel incat sa nu fie doua identice una langa alta. Doi pomisori artificiali sunt tot ce a ramas intreg din padure. In mica vale am plantat diverse tufisuri din licheni achizitionati tot de la Marius "MiniTechnik". Mi-am adus aminte ca zicea Alexandru ceva de niste stanci asa ca in partea opusa "paduricii" am pus si doua pietre realizate din ... piatra de la mama ei. Fimalizarea podului a trebuit s-o fac pe pozitie. La final, pentru a rupe coloritul cat si pentru "invechirea" lemnului am folosit mai multe prafuri de la Vallejo.

duminică, 13 mai 2012

Cuirasatul Bismarck produs de Amati - Numerele 51-60

Numarul 60 este cel in care incep sa apara puntile. Elementele ce formeaza puntile sunt din placaj de 1mm gravat cu laser. Producatorul recomanda lacuirea puntilor cu lac semilucios. Mie metoda nu-mi place asa ca am folosit metoda pe care o folosesc pentru puntile corabiilor, respectiv smirgheluirea cu smirghel fin a suprafetei, frecarea cu o bucata din lemn de brad pana fibrele se taseaza si suprafata devine neteda si lucioasa si aplicarea in final a unui strat fin de ulei de in. N-am lipit puntea, dar nici peretii laterali.

Desi m-a prins sfarsitul de saptamana intr-o alta minunatie de lucrare am lucrat si ceea ce mi-a pus la dispozitie numarul 59 respectiv piesele fotodecupate.  In acest numar revista pune la dispozitie si un sablon pentru curbat atat balustradele din numarul trecut cat si cele din acest numar. Am lipit piesele de suportul de lemn folosind aceiasi rasina epoxi pe care am folosit-o si pana acum.
Numarul 58 aduce in  afara de placa de alama fotodecupata (care la mine a fost usor sifonata) si doua piese din plastic. Nici de data asta n-am gasit revista la chioscul de unde o cumparam inainte asa ca am fugit tot la Orhidea la Imedio. Desi a fost o minivacanta, nici de aceasta data n-am lucrat piesele ce erau de lucrat si nici n-am continuat de unde ramasesem.

Am mai finalizat inca un perete lateral si am continuat sa montez piese la cele doua catapulte. Pentru a-mi fi mai usor sa le manevrez am fixat ansamblul pe bucati de hartie adeziva. Cele doua catapulte au trecut la faza de asteptare pana la intarirea rasinii si montarea restului de piese.
Pentru ca n-am avut timp la vremea cand au venit piesele m-am apucat abia acum sa lucrez cele doua catapulte ce lansau avioanele Arado Ar 196. Pentru fixarea pieselor intre ele n-am folosit cianoacrilat ci tot rasina epoxidica de la Bison. Pentru fixarea pieselor pana la inrarirea rasinii am folosit hartie adeziva. Tot cu hartie adeziva am fixat si panourile gata finalizate pe bucati de carton gofrat pentru a le pastra pana la fixare in locurile unde vor trebui montate.
O noua placa din alama fotodecupata vine odata cu numarul 57. Piesa principala este partea frontala a hangarului in care se aflau doua dintre cele patru hidroavioane Ardo Ar 196. Am fixat placa folosind ca adeziv rasina epoxidica.  Tot asa am fixat si barbeta din numarul trecut de structura din placaj. Dupa lipirea cu epoxi n-a mai fost nevoie sa folosesc cuisoarele de fixare.
Am achizitionat revista tot de la Imedio ceea ce imi este oarecum peste mana revista nefiind la chioscuri. Am aflat de pe alti colegi de suferinta ca sunt destul de multi cei ce n-au reusit sa puna mana nici pe numarul 53. Numarul 56 are pe placa fotodecupata primul perete ce simuleaza exteriorul barbetei turelei Caesar. Pentru fixarea de structura din placaj producatorul livreaza si sase cuisoare.
Nici cu numarul 55 n-a fost tocmai lejer intrucat inca n-a aparut la chioscuri, dar macar l-am gasit la Imedio - Orhidea. Placauta fotodecupata contine piesele pentru pentru cea de-a doua catapulta pentru lansarea celor patru hidroavioane Arado 196 si o laterala a hangarului mare. In hangarul mare se pastrau doua cintre hidroavioane.   Timpul liber nu mi-a permis sa lucrez piesle din acest numar.
Numarul 54 ... numar greu! Numar greu de gasit. Nu l-am gasit la nici un chiosc de unde am procurat celelalte numere si nici la Imedio in Orhidea caci nici aici n-a sosit revista. Am cautat numarul si in Galati unde am plecat in delegatie. Au fost cateva exemplare la Imedio, dar eu n-am mai prins nici unul. Am reusit sa gasesc numarul cu greutate tot la Imedio - Orhidea cand am revenit din delegatie. Astfel numarul a devenit cel mai scump dintre cele achizitionate pana acum numai din cauza drumurilor. In acest numar, pe langa placa e alama fotodecupata se mai afla o coala de hartie pe care sunt tipatite sabloanele pentru hublourile de pae corpul navei. Unele gauri deja date trebuiesc astupate, altele trebuiesc date.  N-am lucarat nici panoul suprastructurii, nici catapulta avioanelo Arado si nici gaurile din corpul navei.

Cum kitul abunda de fotodecupaje, acestea nu lipsesc nici in numarul 53. O noua placa de alama cu piese fotodecupate aduce si in acest numar un plus de detalii la peretii suprastructurilor .
Numarul 52 continua cu fotodecupaje ce vor deveni pereti ai suprastructurior. Am dat si gaurile hublourilor in piesa din plastic.
Cum kitul abunda in fotodecupaje si in numarul 51 exista o placa de alama fotodecupata. Calitatea pieselor este foarte buna. Am inceput lipirea pieselor folosind cianoacrilat, adeziv pe care l-am aplicat folosind un ac de cusut cu urechia taiata. Aceasta scula asigura dozarea fina a cantitatii de adeziv. Pentru curatarea acului am folosit flacara unei brichete.

Zilele Muzeului Militar Militar "Regele Ferdinand I" - 2012

In acest weekend (12-13mai) va avea loc evenimentul numit: Zilele Muzeului Militar Militar "Regele Ferdinand I", eveniment care bucura anual iubitorii de istorie si nu doar pe ei.
Tema din acest an este legata de cei peste 95 de ani ce au trecut de la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial (14/15 august 1916).